Un dar pentru Pruncul Sfânt

nasterea_domnului

,,- Dumnezeu a uitat să picteze stelele în această seară….of, tocmai în această Sfântă seară.

În ochişorii curaţi se aşterne o uşoară umbră de tristeţe.

,, – De Naşterea Sa, Pruncul Sfânt nu va avea parte de măreţia cerului înstelat…’’

Coborându-şi privirea-i minunată spre felicitarea ce o ţinea în mâinile sale, fetiţa încearcă un surâs ce ar putea topi până şi cea mai îngheţată inimă.

– Nu va avea lumina stelelor, dar va veni cu siguranţă după acest dar.

În inocenţa caracteristică minunatei lumi a copilăriei, fetiţa vroia să-I dăruiască Pruncului Sfânt un mic cadou, asemeni magilor ce I-au adus  aur, smirnă şi tămâie.

Fugind de la geamul pictat în fulgi răzleţi de zăpadă, duce felicitarea sub brăduţul ce mândru îşi etala crengile încărcate de globuleţe colorate şi bomboane apetisante, împrăştiind în jur un miros care te îndemna la o dulce visare.

Alegându-şi un loc strategic de unde putea urmări orice mişcare, fără însă a fi văzută,mica fiinţă aşteaptă cu o nerăbdare adorabilă momentul în care avea să se întâlnească cu Pruncul Iisus. Sufletul curat tremura uşor, tresărind la cel mai mic zgomot.

,, Când va veni, voi lua felicitarea şi, închinându-mă Lui, i-o voi dărui.”

Timpul trece anevoie, oboseala spunându-şi cuvântul. Luptându-se din răsputeri cu somnul, în cele din urmă, fetiţa cedează şi cade într-un somn lin. Nu trece mult timp până când, amintindu-şi de dorinţa sa curată, se trezeşte, privind spre brad cu o uşoară temere.

Sufletul i se linişteste, încă nu venise Pruncul.

– Dar…dacă nu va veni?

Îngrijorată, fuge spre geam, pentru a vedea dacă Dumnezeu îşi amintise să îmbrace cerul în veşmânt de stele. Pe cer nu se vedea nicio stea

În ochişorii mari, lacrimi calde încep să valseze, mângâind în curând obrazul gingaş.

– Pruncul nu va primi felicitarea, e mult prea întuneric…

Un plâns sfâşietor îi cuprinde întreaga fiinţă, gândul că felicitarea nu va ajunge în rai, întristând-o. Aşezându-se în locul strategic, fetiţa îngenunchează şi începe să se roage lui Dumnezeu, aşa cum numai un suflet inocent se poate ruga. Printre suspine, lacrimi şi rugăciuni, copila adoarme istovită, tresărind din când în când.

Deasupra ei se întindea un imens veşmânt din stele ce se întreceau în sclipiri de aur curat, fiind martore tăcute a minunii ce avea loc pe pământ. Între toate aceste flori celeste, una le întrecea cu desăvârşire. O stea minunată lumina cu putere cerul şi pământul, călăuzind suflete însetate după Dumnezeu. Coborând privirea, fetiţa vede o peşteră în jurul căreia îngeri cântau armonios, lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Lc. 2, 14) Minune! În mănă se odihnea felicitarea, aşteptând să-I fie dată minunatului destinatar.

Tremurând uşor, frumoasa copilă se îndreaptă cu paşi mărunţi spre peştera în care, pe paie reci, se odihnea Cel pe care-L  aştepta.  Privirea sa…nicicând nu mai văzuse o asemenea privire,un ocean nesfârşit de iubire, o privire atât de senină în faţa căreia numai în genunchi puteai sta.

Aurul, smirna, tămâia şi….felicitarea din mânuţele tremurânde ale fetiţei erau darurile pentru Pruncul minunat.

– Doamne….eu….Dumnezeul meu.

Pruncul Sfânt gângureşte fericit la vederea darului, iar Privirea Sfântă umple sufletul de o pace covârşitoare şi o lumină cum ochiul uman nu mai văzuse vreodată iar sufletele rătăcite nu au simţit-o în întunecimea rătăcirii lor.

Îngenunchind în faţa ieslei, fetiţa pune felicitarea alături de celelalte daruri, ţinându-şi respiraţia în faţa unei asemenea vederi. Întâlnirea cu Dumnezeu întrecea orice întâlnire imaginară pe care ea a creat-o. Era atât de minunat, încât cuvintele nu-şi aflau rostul, era atât de multă bucurie, încât îţi doreai de-a pururi  să rămâi în genunchi înaintea micului Iisus.

Pruncul Sfânt o binecuvintează, mulţumindu-i tainic pentru cadoul ce I-l dăruise, pentru sufletul curat în care Îşi aflase locaş, pentru iubirea  sfântă de copil.

Imaginea se îndepărtează din ce în ce mai mult, fiind înlocuită cu brăduţul înmiresmat care, acum, îşi pleca  şi el crengile într-o închinăciune duioasă. Fetiţa stătea în genunchi, sufletul desfătându-se de lumina ce îl copleşise. Zâmbeşte suav… Pruncul Sfânt a primit darul ei, stelele strălucesc mândre pe cer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s