Copilul care a vrut să zidească punte pân’ la cer

boy-and-rabbit-sir-henry-raeburn– Încă puţin şi voi fi mai aproape de Cer!

Sufletul curat şi fraged al copilului cu ochi senini, tresaltă de bucurie, aşteptând nerăbdător întâlnirea cu Dumnezeu. Nu ştia că cineva îl urmăreşte din pragul casei… şi nici nu-i prea păsa.

– Ce faci, neastâmpăratule?

Copilaşul se opreşte din munca sa asiduă, privind nedumerit la persoana care îndraznise să-i tulbure visarea. La scurt timp, un zâmbet molipsitor îi luminează chipul.

– Punte spre Cer! Răspunde încrezător.

Zâmbind naivităţii copilaşului ei, frumoasa mamă se apropie.

– Punte spre Cer? Dar nu prea seamănă a punte şi… pare cam nesigură.

– Încă nu este gata, de aceea pare nesigură.

Surăzând uşor, mama îl întreabă ce vrea să facă cu acea punte.

Cu două steluţe strălucitoare în priviri, copilul, apropiindu-se de femeie, spune în şoaptă:

Continuă lectura

Anunțuri

Spectacolul umbrelor

3353   Scena peretelui opac se trezeşte, brusc, la viaţă. O scenetă unică îşi anunţa prezenţa. Apare un iepuraş care, într-o fracţiune de

secundă, se transformă într-un câine…sau într-o imagine asemănătoare unui câine.

Din celălat capăt al scenei se creează o imagine. Ce să fie? O floare, un om,  sau ce anume? Degeţelele micuţe se mişcă agitate, neştiind ce formă să creeze. Of, un lup vine cu repeziciune şi cuprinde degeţelele micuţe, cele două mâini formând, acum, o  imagine înduioşătoare; mâna tatălui îmbrăţişează mâna copilaşului.

–          M-ai învins. Spuse zglobiul copilaş, în timp ce un zâmbet larg îi lumina chipul.

Tatăl începe să râdă.

–          Vino aici! Cuprinzându-l în braţele sale puternice şi, totodată, protectoare, îl sărută pe frunte.

Continuă lectura

Mesajul norilor

nori1– Ce formă vezi?

– Hm….o lebădă, ba nu…se schimbă. Uite, acum devine o inimă.

Norii pufoși defilau încet, schimbându-și forma cu o repeziciune incredibilă.

– Este rândul tău. Spune-mi, ce formă are acest nor?

– Este… un înger. Da, se văd și aripile.

 

Fetița cu bujori în obrăjori, cade pe gânduri. Observând tăcerea ce s-a așternut, frățiorul întreabă în șoaptă, ca și când i-ar fi fost teamă că îl aude cineva.

– Ce s-a întâmplat?

– Crezi că acești nori au un mesaj pentru noi?

Băiatul se încruntă ușor, întrebarea punându-l în dificultate.

Continuă lectura

Rănile orgoliului

william-adolphe_bouguereau -head of a young girlPărul negru şi mătăsos se odihnea pe umăr, în timp ce ochii trişti priveau, absenţi, tavanul. Ochii străluceau în jocul lacrimilor ce ameninţau să se nască, însă tânăra reuşeşte să-şi controleze durerea ce-i muşca din suflet.

Pe măsuţa din lemn de brad, un creion şi o foaie domneau în tăcere…

Se aud bătăi în uşă. Oftând, frumoasa fată rosteşte cu o voce tremurândă:

– Intră!

Uşa se deschide, în cameră intrând duioasa mamă.

– S-a întâmplat ceva, draga mea?

– Nu mamă, stai liniştită. Îmi cer scuze că încă nu am stins lumina, nu mă simt prea bine.

Aşezându-se pe pat, mama îşi priveşte fiica încercând să îşi dea seama ce i s-a întâmplat. Nu avea nevoie de alte cuvinte, ochii ei trădau neliniştea ce îi tulbura sufletul.

– Spune-mi, ce te tulbură ?

Continuă lectura

Până în clipa morții tale, sufletul nu îți este pierdut

83156Porțile grele de fier se închid cu un zgomot asurzitor. Chiar și acum, după atâta timp, acel zgomot îi făcea inima să tremure, provocându-i o grea senzație de frig și o cumplită amețeală.

„Alte suflete pierdute în acest iad pământesc.” Își zise, în sinea sa, Fiorosul, cum era cunoscut printre ceilalti deținuți. Dobândise acest pseudonim din cauza privirii sale de gheață care năștea fiori până și în sufletele subjugate celor mai cumplite păcate.

Camera rece și neprimitoare în care razele blânde ale soarelui izbuteau cu greu să pătrundă, era singurul loc unde își permitea să fie el însuși.

Prieteni nu avea… puținele relații ce le întemeiase cu ceilalți se bazau pe frică sau pe interes. Trebuia să supraviețuiască, să lupte pentru propria sa viață și făcea aceasta cu o naturalețe cutremurătoare, folosindu-se din plin de influența pe care știa că o are asupra celor din jur. Respect nu exista; era un cuvânt pe care îl uitase la scurt timp de la intrarea în închisoare. Nici prin gând nu i-ar fi trecut că, în curând, acest iad se va transforma într-o adevărată binecuvântare.

Ușa celulei se deschide deodată, vocea puternică și impunătoare a gardianului anunțând indirect sentința tragică a condamnatului. Fiorosul nu se clintise din locul său; privea cu aceeași nonșalanță printre gratiile de la geamul sumbru și neprimitor. Noul coleg de celulă nu îl interesa…. de fapt, nimic nu îi trezea interesul. Bucurie simțea doar atunci când vedea frica paralizantă ce se citea cu ușurință în ochii celor pe care îi privea; sentimentul dominației îi oferea o falsă plăcere. Se hrănea din propria ură și putere, neștiind că acestea erau calea sigură spre distrugere.

Continuă lectura

O scrisoare către pruncul Iisus

noaptea de ajun a craciunuluiPe străzile împodobite cu un covor pufos de cristale albe şi minunate, răsună glasurile vesele ale copiilor care aduc în casele oamenilor o preafrumoasă veste.

La geamul unei case liniştite, un băieţel angelic privea, cu o încântătoare admiraţie, mişcarea fulgilor de nea; chipul îi era mângâiat de palida lumină născută dintr-o lumânare ce se topea încet, ascultând parcă cuvintele Heruvimilor şi ale Serafimilor.

Întreaga suflare se pregătea pentru Taina ce se anunţa, cutremurându-se şi minunându-se totodată de măreţia acesteia.

– I-ai scris Moşului?

Femeia cu bucle aurii se apropie încet de băieţelul ei, sărutându-l pe creştet.

Copilul tresare uşor.

– Am scris o scrisoare, dar nu către Moş Crăciun.

– Dar cui i-ai scris, băiatul meu?

Copilul ridică privirea senină spre cerul înstelat, răspunzând în şoaptă:

Continuă lectura

În căutarea iubirii

images  Ochii verzi precum smaraldul privesc cu îngrijorare trandafirul roşu a cărui petale îşi pierdeau culoarea sângerie, cuprinse fiind de sumbra palidă a morţii. Trandafirii erau febleţea ei, trezind mereu în sufletul curat o emoţie duioasă.

Tristeţea i se aşterne pe chipul plăcut.

,, De ce viaţa trece atât de repede? Unde s-a scurs frumuseţea ta, trandafirule?”

Un fluture vesel şi colorat se aşează pe o frunză lividă, jucându-se cu aripile sale minunate. Ochii urmăreau mişcările fluturelui, dar sufletul căuta cu ardoare răspunsuri.

– Totul a fost creat din iubire, dar… unde eşti tu, iubire?

Lumina jucăuşă ce dă viaţă ochilor sclipeşte tot mai intens, conferind acestora o blândeţe şi o frumuseţe tainică.

– Nu voi aştepta să mă găsească iubirea, o voi căuta eu… da, voi căuta iubirea!

Odată cu aceste cuvinte a început căutarea iubirii. Zilele trec în zbor, luând cu ele şi entuziasmul copilăresc al tinerei, entuziasm ce îi cuprinse sufletul la luarea acestei decizii.

Obosită, se opreşte la marginea unui râu pentru a-şi pune ordine în gânduri, în propria ei viaţă. Frumuseţea apei cristaline prin care înotau zglobii peştişori trece neobservată, bucurându-se de adevărata preţuire doar în ochii Celui ce a creat-o.

Continuă lectura